Niciodata!

Niciodată,

Sunt deznădăjduit, c-aseară, după-un plâns sfâşietor,
Ochii tăi frumoşi ca luna, aruncau spre mine-n dată
Foc,ce-mi lumină în casă şi-mi aprinse-n mine-un dor,
Ce îl vreau adevărat, nu în mincinoase fraze.
Deşi ştiu c-a ta iubire, pentru mine-i fără pată,
Nu te-oi crede, Niciodată!

Am simţit cum dintr-odată o răceală m-a cuprins;
Ce rost are o visare dacă nu-i adevarată?
S-o presari cu panseluţe şi s-o crezi cu din-adins,
El, blestemul neiubirii, cade-aşa chiar dintr-odată.
Nici nu ştii să te prefaci! Află că nu m-ai invins.
Nu! Niciodata!

Spune-o vorbă dacă ai,ori de vrei să-ţi dau crezare
Vino-aici la pieptul meu, să te cuibăreşti,
Pune-ţi palma peste ochi să priveşti în zare,
Pe zenit să-ţi pui amprenta dacă mă iubeşti.
Fii a mea întotdeauna, fără să se poată
Să mai fii cu-altcineva, Niciodată!

La-nceputul ăstei lumi, zeii-au preamărit femeia
I-au pus nume, nu e Eva, nici Atena, e, o Afrodită,
Născută din spuma mării, o zeiţă a iubirii,
Soţie a lui Hefaistos, lui Adonis, prea iubită.
Fii netemătoare, tu, femeie veşnic ne-ntinată,
Ori femeie ori zeiţă, nu-ţi vei pierde-a ta menire,
Niciodata!

Ţin ferestrele deschise boarea s-o primesc
Mă gândesc intens la tine.Te mai pot uita vreodată?
Deşi mintea, mi-o mai primenesc,
Bat hain cu pumnu-n viaţă, până o las lată,
Ca să ştie că e rea, nu mă vede, nu m-ajută,
Niciodată!...

Mă mai tem de cineva, doar, de Dumnezeu.
Numai,cateodată!...

florentina crăciun fabyola
17 februarie 2012